Pilda celor zece fecioare, Importanţa Botezului în Duhul Sfânt ! (Matei 25:5-6)

pilda-celor-zece-fecioare-matei-25-5-6Viaţa de aşteptare

Viaţa creştină este o viaţă de aşteptare şi de acceptare ! „Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare : „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare !” (Evanghelia după Matei 25 : 5 şi 6).

Dacă mirele ar fi sosit la timp totul era în regulă. Atunci ar fi văzut cât erau ele de credincioase. Aparent, El este de vină. Dar nu ni se spune motivul zăbavei, al întârzierii, în cea mai frumoasă zi din viaţă ! În ziua nunţii !

Nu contează De ce-ul sau De ce ? -urile. Noi ni le punem în minte. Întrebările fără răspuns. Fără răspuns imediat. Fiindcă multe lucruri se vor clarifica în veşnicie. Atunci vom cunoaşte desăvârşit. Totul.

Acum nu avem nevoie de atâta cunoaştere. Ne trebuie trăirea în veghere. Vegherea pentru zilele de bucurie, când garda este jos. Atunci pot să apară somnurile, nevegherile.

Şi este vorba de fecioare. De curăţia spirituală. Matei scria despre cei ce : „au ieşit” (v. 1). Nu scrie de unde au ieşit şi nici unde aşteptau, fiindcă fecioarele sunt răspândite pe tot globul.

Peste tot, Domnul are sfinţi care-L aşteaptă. „Miezul nopţii” din punct de vedere geografic nu este în acelaşi timp pentru toţi. Fusul orar diferă, dar noaptea spirituală nu are fus orar. Ea este peste tot la fel. Trăim în aceeaşi vreme chiar dacă, pentru unii, Harul este mai scump plătit. Chiar cu viaţa !


Noaptea există pentru fiecare credincios. Este acel ceva ce-i consumă Untdelemnul. Ceva din exteriorul apropiat ce consumă din el. Ce-l face să se consume. Consumatorii de putere spirituală sunt diferiţi, dar Viaţa este Aceeaşi. Avem aceeaşi chemare la mântuire, la a fi Lumini în lume. În aparenţă creştinii sunt încă la fel … azi.

Dar într-o zi se va vedea că au fost diferiţi. Avem aceeaşi Viaţă din El.  Ne hrănim din012-gnpi-081-wise-foolish-virgins acelaşi Cuvânt. Dar, într-o zi se va vedea realitatea interioară, spirituală. „  … nu vă cunosc !” (v. 12), le spune Mirele. Cum se poate explica din punct de vedere teologic acest enunţ ? Ce păcat aveau fecioarele rămase afară ?

Şi El nu deschide uşa la necunoscuţi. Cele cinci fecioare nechibzuite Îi spun: “Doamne, Doamne, deschide-ne !” (v. 11). Fiindcă trebuiau să stea în faţa unei uşi încuiate. (v. 10).

Mirele din pildă nu este prea politicos ! După ce … că întârzie şi astfel favorizează consumul interior, încuie după aceea uşa, chiar atunci când motivul de bucurie erar mai mare . Când ar fi trebuit să manifeste mai multă îngăduinţă, fiind o zi de bucurie !

Atunci EL este intransigent şi nu permite accesul celor care s-au păstrat curate pentru EL. Celor care şi-au dedicat viaţa aşteptării Lui. Care-au folosit timpul pentru El. Şi din bani au folosit tot pentru El. Multe sacrificii, pe care fecioarele le-au făcut (şi le fac) special pentru a ajunge la Nunta Lui !


Şi probabil că nici nu şi-au făcut probleme că Mirele ar putea să nu le accepte jertfirea, pe care au făcut-o pentru El. Renunţările, vegherile de noapte. Cheltuielile …

Viaţa de sacrificiu doar pentru a fi cu El. „ … nu vă cunosc !”. Punct. Fără alte comentarii. Şi nici fecioarele rămase afară nu mai spun nimic. Răspunsul îl au în interiorul lor.

Ştii înăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut …”, îi spune Solomon lui Şimei, înainte de-a-l pedepsi cu moartea ! (A se vedea I Împăraţi 2 : 44) …

Şi pentru fecioare ce era mai frumos s-a terminat. Au rămas cu iluzia în care au trăit şi cu jertfirea. Atâta cât a fost ea. Cu sacrificiile, cu timpul pierdut pentru El. Cu gustul amar, al prea-târziului. Al auzirii vocii dorite, ce însă spune nedorite …

Cât de importantă este cunoaşterea Lui, reiese din această pildă. Nu cât de mult cred că ÎL cunosc, ci cât de mult mă cunoaşte EL. Nu cum mă văd eu, ci cum mă vede Mântuitorul Isus !


Din pildă învăţăm câteva lucruri.

  • Nu este destul să petreci timp pentru El, contează foarte mult şi cum îl foloseşti !
  • Nu este destul să te păstrezi curat. Este o condiţie, dar nu este suficient !
  • Nu este destul că ai ieşit din tabără la Domnul ! (a se vedea Matei 25:1, Evrei 13 :13).

Este un prim pas, dar mai sunt şi alţii … (Evrei 13 : 15 – 17). Aceasta înseamnă a umbla cu El. Între a umbla şi a păşi este o diferenţă. Diferă cantitatea paşilor făcuţi, în ascultarea de Domnul…

Dar, diferenţa nu a fost atât între fecioare ca fiinţe, ci între ce au avut pentru a putea lumina. Diferenţa a făcut-o rezerva, care a fost (şi este) privită cu rezervă ! Domnul Isus  (vorbind despre perioada Revenirii Lui) a spus că : 

004-gnpi-081-wise-foolish-virginsAtunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.

Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn ; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase”. (Evanghelia după Matei 25 : 1 – 4)

Untdelemnul  a fost luat şi în vase, nu doar în candele. În această pildă, Domnul Isus a folosit trei cuvinte cu o semnificaţie clară. A spus despre :

  • candelă, iar în Psalmul 119 : 105 scrie : „Cuvântul tău este o candelă …”.
  • untdelemn. Untdelemnul se ştie că este un simbol al Duhului Sfânt. Petru spunea : „ … cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul ; căci Dumnezeu era cu El”. (Faptele Apostolilor 10 : 38)
  • vasVasul este un termen folosit pentru a descrie omul : “… el este un vas pe care l-am ales …” (Faptele Apostolilor 9 : 15), îi spune Domnul lui Anania, despre Saul.

A avea untdelemn în vas înseamnă că pe lângă candelă trebuie să  fie pus  / turnat în interior  şi Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă, strict biblic, a avea untdelemn în vas. Cele cinci fecioare înţelepte au făcut o operaţiune pe care celelalte nu au făcut-o.

În ziua Cincizecimii, oamenii care îşi doreau mântuirea  : „ … au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli : „Fraţilor, ce să facem ? ”Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre ; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru”. (Faptele Apostolilor 2 : 38 – 39)

Între a primi Cuvântul şi a-L primi pe Duhul Sfânt, precum şi darurile Lui, este o mare diferenţă. Duhul Sfânt dă puterea de-a trăi Cuvântul. De-a-I da viaţă şi în primul rând viaţa personală. Un exemplu clar, în acest sens este în Faptele Apostolilor, capitolul 19 : 2, unde apostolul Pavel îi întreabă pe ucenicii din Efes:

 „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut ?” Nu ştim cum s-a ajuns la această întrebare. Fiindcă este oricum o întrebare, pe care apostolul nu o punea de obicei, (conform Bibliei).

Dar, pentru un om care este botezat în Duhul Sfânt, atunci când are de-a face cu un creştin sincer, îşi dă seama imediat dacă omul respectiv este botezat în Duhul Sfânt sau nu.

Este un ceva care lipseşte ; şi acest lucru se vede chiar şi în privirea celui în cauză. Şi ei, cei din Efes, îşi vedeau nevoia, iar în versetul 6 scrie : „Când şi-a pus mâinile apostolul Pavel peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi prooroceau”.

Din moment ce se susţine că Duhul Sfânt este primit atunci când omul crede în Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor, cum se explică această primire a Duhului Sfânt  după aceea ?

Şi acest singur text dacă ar fi, în privinţa deosebirii dintre momentul credinţei şi momentul primirii Duhului Sfânt şi ar fi destul pentru a ne da de gândit !?

Dar acest lucru devine şi mai clar atunci când citim Epistola către Efeseni 1 : 13, unde apostolul Pavel, le reaminteşte cum au decurs lucrurile în viaţa lor :  „ … după ce aţi auzit cuvântul adevărului … aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt …”.


Citind în Faptele Apostolilor cum au decurs lucrurile, putem înţelege foarte clar acest adevăr :

  • ceva este credinţa,
  • altceva este botezul în apă şi005-gnpi-081-wise-foolish-virgins
  • cu totul altceva este botezul în Duhul Sfânt.

Sunt experienţe distincte. Şi nu avem nici măcar un exemplu în Biblie în care credinţa în Domnul Isus să fie considerată ca fiind sinonimă cu botezul în Duhul Sfânt !

La apostoli, a existat acest interval de timp între pocăinţă şi botezul în Duhul Sfânt, fiindcă doar de la Cincizecime, S-a coborât Duhul. Metoda biblică de primire a Duhului Sfânt o spune Domnul, prin Petru :

Pocăiţi-vă, fiecare din voi să fie botezat … spre iertarea păcatelor voastre ; apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Faptele Apostolilor 2 : 38).

Dacă botezul în Duhul Sfânt ar interveni automat după botezul în apă, atunci nu ar mai fi fost nevoie de ce este scris. Petru şi Ioan au trebuit să mergă : „ … la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt

Căci nu se pogorâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 8 : 15 – 17).

Este evident că noi putem interpreta şi de ce s-a făcut această rugăciune, (pentru primirea botezului în Duhul Sfânt), dar faptul în sine rămâne :

Acolo erau creştini, născuţi din nou, pentru care primirea Duhului Sfânt a fost o experienţă total diferită de naşterea din nou.


Şi dacă ar fi valabilă părerea, că aşa a trebuit atunci, pentru a arăta unitatea trupului, de ce nu au mers tot Petru şi Ioan peste tot unde erau noi convertiţi, pentru a-şi pune mâinile şi peste ei ?

Trebuie să avem în vedere faptul, că apostolilor li s-a spus clar, ordinea în care Domnul avea să lucreze :

„ … voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului”. (Fapte 1 : 8)

Nu era logic ca apostolii să meargă doar până la Samaria, (care era oricum mult mai aproape de Ierusalim, unde a luat fiinţă Biserica), şi să nu meargă şi la Efes, de exemplu, fiindcă apostolul Pavel, nu făcea parte din numărul lor celor doisprezece ucenici, care-au fost nucleul Bisericii primare !


Şi mai trebuie notat un aspect. Atunci când apostolul Petru vorbeşte în adunarea din Ierusalim, Luca scrie ce a spus el despre Neamuri :

„… Dumnezeu care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă”. (Faptele Apostolilor 15 : 8 şi 9).

Luca accentuează observaţia pe care o avem notată în Fapte 10 : 47, atunci când, (în Cezareea fiind), Petru spunea : „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi ?” Cum se explică, în Biblie acest ca şi noi ? Luca notează : „Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 10 : 46).

Aceasta înseamnă că se rugau şi în alte limbi, dar se rugau şi în limba maternă, (pe care Petru şi însoţitorii lui o cunoşteau), de aceea au şi putut înţelege că ÎL preamăreau pe Dumnezeu, exact cum a scris şi apostolul Pavel :

„În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu ; căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine … Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.

Ce este de făcut atunci ? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea ; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea”. (I Corinteni 14 : 2, 14 – 15)


Vorbirea în limbi a arătat că :  „ … au primit Duhul Sfântca şi ei. Şi pentru a arăta importanţa acestui fapt, şi în Faptele Apostolilor 11 : 15 sunt redate încă o dată cuvintele prin care Petru, de această dată, îşi justifică faptele : „Şi, cum am început să vorbesc, Duhul sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început”.

Există fraţi scumpi nouă, care însă înţeleg altfel lucrarea Duhului Sfânt. Am redat trei texte, în care este scris negru pe alb, că dovada primirii Duhului Sfânt, este vorbirea în alte limbi.


Întrebarea pe care o putem pune este aceasta :

În Faptele Apostolilor, în Biserica Primară, avem cel puţin trei versete, prin care să se poată argumenta că ar exista şi o altfel de primire a Duhului ?

Duhul Sfânt este o Persoană care vorbeşte, de aceea când intră într-un om, EL vorbeşte cu cuvinte clare … iar apostolul Pavel, (căruia dacă îi credem cuvintele, trebuie să luăm în considerare şi viaţa lui), le scrie Corintenilor:

Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi” (I Corinteni 14 : 18). Şi nu trebuie să trecem cu vederea cuvintele Domnului Isus : „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit ; dar cine nu va crede va fi osândit. 

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede : în Numele Meu vor scoate draci ; vor vorbi în limbi noi  ” (Evanghelia după Marcu 16 : 16 – 17). Dacă acceptăm botezul în apă, de ce nu am accepta şi cuvintele pe care tot Domnul Isus le-a spus imediat după aceea ?

Iar noi, cei care ÎL căutăm pe Domnul, trebuie să fim conştienţi, că există o singură credinţă, şi anume „credinţa, care a fost dată sfinţilor odată, pentru totdeauna” (Iuda 3). Cum a fost atunci este şi astăzi. Iar un alt mod de-a primi Duhul Sfânt nici nu există. Indiferent de interpretările date, faptele din Biblie rămân clare.


Există o diferenţă între momentul credinţei în Domnul Isus şi momentul Botezului în Duhul Sfânt. Iar în momentul primirii botezului în Duhul Sfânt, semnul exterior, este vorbirea în alte limbi. Despre acest fapt avem trei constatări distincte ale apostolului Petru.

Era modul lor în care ei constatau că omul respectiv a primit botezul în Duhul Sfânt. Nu găsim la apostoli un alt mod de-a constata realitatea primirii Duhului de către un om, decât prin vorbirea în alte limbi. Atât scrie în Biblie …

Şi încă o observaţie. Iuda ne avertizează, că existau, încă de pe atunci credincioşi : „care n-au Duhul” (v. 19) şi îi sfătuieşte pe „cei chemaţi” (v. 1), „ … zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt … şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Christos pentru viaţa veşnică”. (v. 20 şi 21)

Ei erau chemaţi şi trebuiau să aştepte. Exact ca şi cele zece fecioare, care sunt şi azi în acea perioadă de aşteptare, care a început odată cu înălţarea Domnului Isus, dar nu ştim când se va termina …


Înţelepciunea care vine de sus, unele fecioare o aveau, altele nu. 007-gnpi-081-wise-foolish-virginsAveau o altfel de înţelepciune firească, ce se baza pe logică. Pe faptul că, fiind o nuntă, aşteptarea nu are cum să dureze.

De aceea, în limbajul de azi, putem spune că : Şi-au luat lanterne, dar nu şi-au luat şi baterii de rezervă. Nu s-au aşteptat că va trece atât de mult până la venirea Mirelui.

Şi s-a dovedit că nu au gândit corect. Nu li s-a făcut după credinţă.

Să faceţi orice vă va zice”. Aşa le-a spus Maria, slujitorilor, (în Evanghelia după Ioan 2 : 5). Mama îşi cunoştea Fiul şi ştia că este imprevizibil :

  • că poate să ceară pe moment, lucruri la care să nu te aştepţi şi
  • că trebuie să faci tot ce-ţi spune, şi să
  • nu trebuie să cauţi să-L înţelegi !

Este evident că poţi să te întrebi , (deşi atunci când nu ştii ceva îl întrebi pe un altul, care îţi poate da răspunsul) : „De ce oare îmi cere aşa ceva ?” … Să înţelegi logica lucrurilor Divine !?


Aceste cuvinte, pe care le redă apostolul Ioan, sunt mult mai importante decât ni se par. Sunt singurele cuvinte spuse de Maria, pe care le scrie Ioan ! Acest lucru arată importanţa lor !

  • Importanţa ascultării necondiţionate.
  • Importanţa auzirii cuvântului Lui, personal, pentru mine.
  • Importanţa cuvântului din relaţia personală, directă cu El. Nu prin intermediari, deaorece intermediarii ne pot sfătui, ca şi Maria, din acest exemplu. Domnul însă ne vorbeşte.

Domnul Isus îmi spune care este voia Lui pentru mine. Fiindcă, deşi El este Acelaşi, copiii Lui sunt diferiţi şi voia Lui nu este identică pentru toţi. În privinţa vieţii de zi cu zi, voia Lui diferă. Poate fi însă cunoscută din relaţia directă de supunere faţă de EL.

(Sursa foto : http://freebibleimages.org)