Trei aspecte ale vieţii de credinţă, 1 Corinteni 10.14, 19-22, 25-26

De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli … Deci ce zic eu ? Că un lucru jertfit idolilor este ceva ? Sau că un idol este ceva ? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.

Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor ; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie ? Suntem noi mai tari decât El ?

Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el”. (I Corinteni 10 : 14, 19 – 22, 25 – 26)

Idol în limba română înseamnă : închipuire, idee ! Există la ora actuală un cult al gândirii, care constă în închinarea la ideile personale, la părerile pe care eu le-am produs sau le-am adoptat. În această categorie intră şi prejudecăţile !

În spatele idolilor reali din punct de vedere fizic, apostolul Pavel scrie clar că sunt duhurile necurate. Ce idee aduc ele în mintea creştinilor ? Că se poate sta pe două scaune, adică poţi să fii credincios, dar să faci şi ceea ce ştii că nu este bine !

Trăirea de acest fel, ÎL întărâtă pe Dumnezeu la gelozie ! Iar aceasta va aduce consecinţele pe care nu ni le dorim ! De aceea sfatul apostolului Pavel este :

„ … fugiţi de închinarea la idoli”.

Idolii erau în Corint, iar creştinii, nu aveau cum să scape de ei, (erau în proprietatea particulară a altora), dar credincioşii puteau să treacă pe lângă ei, fără a li se închina.


Din acest pasaj învăţăm că orice creştin îşi trăieşte viaţa în cel puţin trei medii diferite : la Biserică (unde de obicei are / dă cel puţin aparenţa de om credincios), apoi el trăieşte în public (este ceea ce văd la el oamenii din lume, din afara casei), iar apoi putem aminti viaţa trăită în familie) acasă.


Trei aspecte (realităţi) ale vieţii creştinilor :

I. Trăirea cultică (sau viaţa în / din Biserică)

Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos ? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos ? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup ; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine”. (I Corinteni 10 : 16 – 17)

II. Trăirea în particular, (acasă)

Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor ; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie ? Suntem noi mai tari decât El ?” (I Corinteni 10 : 21 – 22)

III. Trăirea în public, (la piaţă)

Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el”. (I Corinteni 10 : 25 – 26)


De ce le atrage atenţia apostolul Pavel, credincioşilor din Corint cu privire la aceste lucruri ? Contează ce fel de viaţă am în afara Bisericii ? Nu am libertatea să trăiesc cum îmi place mie ? Bineînţeles că nu !


Din context observăm că aposolul Pavel a scris despre :

  • faptul că deşi el avea libertatea de-a face unele lucruri, a ales să nu le practice (a se vedea I Corinteni 9 : 1 – 23) iar apoi îşi explică de ce a ales să trăiască o viaţă cu renunţări : „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul ? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul ! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji : noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”. (I Corinteni 9 : 24 – 27) Libertăţile (acele lucruri pe care mi le permit) pot fi extrem de periculoase, nu pentru că nu aş avea voie, ci pentru că pot ajunge să mă focalizez pe satisfacţia personală şi ajung să nu mai urmăresc voia Lui Dumnezeu pentru viaţa mea.
  • faptul că cineva are parte azi de Harul Domnului nu îi garantează că va şi ajunge la finalul cursei. Faptul că un om se îndreaptă într-o direcţie (apostolul Pavel îşi argumentează gândirea dându-i ca exemplu pe evreii care se îndreptau spre Canaan) nu garantează şi ajungerea acolo (dacă un astfel de om în relaţia cu Dumnezeu în mod constant întinde coarda) : „Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise ; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei ; şi stânca era Hristos. Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei”. (I Corinteni 10 : 1 – 6)
  • înainte de pasajul amintit mai sus, apostolul Pavel este cât se poate de explicit atunci când scrie. Ce fel de trăire ne poate îndepărta de Dumnezeu ? În viaţa de credinţă există şi să nu :
    Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris : „Poporul a şezut să mănânce şi să bea ; şi s-au sculat să joace.”
    Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.
    Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.
    Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre ; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi … ”. (I Corinteni 10 : 7 – 14)

Contează cum trăiesc viaţa la Biserică, în public şi acasă ? Da ! Poate că la ora actuală se vorbeşte prea mult de ceea ce ne putem permite şi prea puţin de lucrurile pe care nu trebuie să le primim nici măcar în gândirea noastră !