28. TREI ASPECTE ALE VIEŢII DE CREDINŢĂ [1 Corinteni 10.16-26]

28. TREI ASPECTE ALE VIEŢII DE CREDINŢĂ

[Pasaj Biblic : I Corinteni 10 : 16 – 26] I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 28 Ianuarie 2022 I

Din pasajul menţionat mai sus învăţăm că orice creştin îşi trăieşte viaţa în cel puţin trei medii diferite :

  1. la Biserică, 2. în familie şi 3. în public. Continue reading „28. TREI ASPECTE ALE VIEŢII DE CREDINŢĂ [1 Corinteni 10.16-26]”

20. ÎNDOIALA SORA ÎNGRIJORĂRII [Exod 1.8-10]

20. ÎNDOIALA SORA ÎNGRIJORĂRII 

I Podcast I Pasaj Biblic : Exod 1 : 8 – 10 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Ianuarie 2022 I

Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif. El a zis poporului său : „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi.

Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război,

  • să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri,
  • să ne bată şi
  • să iasă apoi din ţară”. (Exod 1 : 8 – 10)Este foarte probabil faptul că Faraon a avut îngrijorările lui, în mintea lui acceptând la momentul repectiv câteva feluri de situaţii ipotetice.
    Dacă va fi aşa, (deşi de sute de ani nu a fost niciodată aşa ceva), s-ar putea ca să se întâmple aceasta şi aceasta etc. Iar de la îndoieli crezute fără a fi verificate s-a ajuns la o adevărată tragedie.

Continue reading „20. ÎNDOIALA SORA ÎNGRIJORĂRII [Exod 1.8-10]”

Vorbirea sau Izvorul, conducta şi robinetul 2. Izvorul. Sursele de informare [Iacov 3.10-11]

Izvorul (vâna / apele), conducta (omul prin care trec diferite ape) şi robinetul (voinţa / stăpânirea de sine)

I. Izvorul (vâna / apele) Cine poate să fie sursa mea de informare (sau de dezinformare) ?

1. Dumnezeu
2. Cel rău
3. Omul Continue reading „Vorbirea sau Izvorul, conducta şi robinetul 2. Izvorul. Sursele de informare [Iacov 3.10-11]”

Neputinţele şi bolile, II. Lipsa cunoaşterii adevărului [Evrei 5.2]

II. Lipsa cunoaşterii adevărului şi a gândirii greşite (Evrei 5 : 2)

În Evrei 5 : 2 scrie despre marele preot că : „El poate fi îngăduitor [gr. metriopathein „suportă cu blândeţe, are compasiune / este blând / este moderat în pasiune”] cu cei neştiutori [gr. agnoousin „ignoranţi” poate avea şi sensul de ignorare voită] şi rătăciţi [gr. planōmenois „induşi în eroare, înşelaţi, făcuţi să rătăcească”], fiindcă şi el este cuprins [gr. perikeitai „a zăcea de jur împrejur, a înconjura, a împiedica”] de slăbiciune [gr. astenian / astheneia „se referă la o afecțiune care-l împiedică pe cineva să se bucure de ceva sau să realizeze ceea ce ar dori să facă” …]”. Continue reading „Neputinţele şi bolile, II. Lipsa cunoaşterii adevărului [Evrei 5.2]”

Insuflat de Duhul Sfânt [Marcu 12.28-37]

Insuflat de Duhul Sfânt [Marcu 12.28-37]

Domnul Isus fiind insuflat de Duhul Sfânt cunoştea (cunoaşte) :

  • pe cei care erau în Împăraţie,
  • pe cei care nu făceau parte din ea şi
  • pe cei ce nu erau departe de intrare. Domnul Isus cunoaşte starea spirituală a fiecărui om.

Continue reading „Insuflat de Duhul Sfânt [Marcu 12.28-37]”

Dumnezeu ascultă rugăciunea, I [Faptele Apostolilor 4.23-31]

În Faptele Apostolilor 4.23-31 găsim scris unde au mers Petru şi Ioan, după ce au fost eliberaţi :

După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii. Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis :

Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele ! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău : „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte ? Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.” Continue reading „Dumnezeu ascultă rugăciunea, I [Faptele Apostolilor 4.23-31]”

Naşterea Domnului Isus sau Lucruri neştiute din viaţa Domnului Isus [Matei 2.1–8, Luca 2.21-24, Douăsprezece caracteristici ale celui care a ajuns la întâlnirea Lui Isus]

În vremea Domnului Isus a existat o situaţie care va fi şi la Răpire. Isus a trecut prin Ierusalim, a fost adus la Templu, iar împăratul de atunci, marii preoţi, cărturarii nu au aflat nimic despre vizita care tocmai era în oraşul lor.

De-abia peste un timp au aflat că Mesia (despre care ei ştiau că va veni cândva), era născut de ceva vreme şi totul s-a întâmplat fără ca ei să afle.

Şi totuşi au existat oameni care s-au întâlnit cu Isus : părinţii Lui, Simeon, Ana precum şi cei care aşteptau mântuirea … Continue reading „Naşterea Domnului Isus sau Lucruri neştiute din viaţa Domnului Isus [Matei 2.1–8, Luca 2.21-24, Douăsprezece caracteristici ale celui care a ajuns la întâlnirea Lui Isus]”

Victoria asupra eului este obţinută ascultând de Duhul Sfânt [Galateni 5.16-26]

Zic, dar : umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti : sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea : preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Continue reading „Victoria asupra eului este obţinută ascultând de Duhul Sfânt [Galateni 5.16-26]”

Ce face Dumnezeu pentru copilul meu ? (III), Anturajul sau Valoarea unui prieten [1 Samuel 9.1-9]

Ce face Dumnezeu pentru copilul meu ?

Cum îl aduce la El pe cel pierdut ? Dumnezeu Se foloseşte de circumstanţele vieţii, de anturajul lui (pe care tot El i-l pregăteşte) precum şi de prooroc, (omul Lui prin care îi spune celui pierdut cuvintele profetice).

II. Anturajul. Prietenii (tovarăşii) credincioşi, cu frică de Dumnezeu. Continue reading „Ce face Dumnezeu pentru copilul meu ? (III), Anturajul sau Valoarea unui prieten [1 Samuel 9.1-9]”

Ce face Dumnezeu pentru copilul meu ? (I), 1 Samuel 9.1-10

Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un om tare şi voinic.

El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.

Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit ; şi Chis a zis fiului său Saul : „Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.” Continue reading „Ce face Dumnezeu pentru copilul meu ? (I), 1 Samuel 9.1-10”