Cartea veche : 192. Moartea (Psalmul 89:47-48). Alexandru cel Mare

Scriitorul grec Erodot  [citatul este dintr-o carte scrisă prin anii 1900] spune că un filosof ar fi zis către Alexandru cel Mare :

Prea Înălţate Împărate, Luminăţia Ta ai o piatră preţioasă mai grea decât orice alt mărgăritar, însă punând un pic de pulbere pe acea piatră preţioasă, ea devine mai uşoară decât alte pietre preţioase”.

Nu înţelegea Alexandru această declaraţie a filosofului şi de aceea el ceru lămurire. Atunci filosoful zice : Continue reading „Cartea veche : 192. Moartea (Psalmul 89:47-48). Alexandru cel Mare”

38. Harul, Romani 5:15

VântulDar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi”. (Romani 5 : 15)

Despre Alexandru cel Mare se susţine, că pe când îşi transporta trupele pe mare spre Asia, vântul de seară a adus de către Arabia fericită o boare aromatică şi a dedus de aici, că fericită trebue să fie ţara spre a cărei cucerire a plecat. Continue reading „38. Harul, Romani 5:15”

7. Deşertăciunea şi darul nemuririi

Alexandru cel mareAlexandru cel Mare într-o zi se arătă dispus a dărui câte ceva curtenilor şi filosofilor din anturajul său.

Ei cerură să le dea darul nemuririi, dar împăratul cu durere le răspunse că acest dar nu este în mâna lui, care încă e un biet muritor.

Ce credeţi că au răspuns filosofii ?

Prea înălţate Împărate, pentruce te trudeşti atunci să cucereşti toată lumea ?

Văzu marele Împărat atunci ceea ce mulţi oameni de azi nu văd : că lumea aceasta e nestatornică şi e plină de deşertăciune, căci toate cuceririle lui trec şi el încă moare. Continue reading „7. Deşertăciunea şi darul nemuririi”