Principiul dreptăţii şi al pedepsei Divine
În Iona 1 : 1 – 4, este scris : „Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel : „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine !”
Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului. S-a coborât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars.
A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de faţa Domnului.
Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme”. Există în textul Biblic un dar, care arată clar că omul nu poate face ce vrea, fără să suporte consecinţele !
Conform Dex prin dreptate se înţelege un :
„Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile ; echitate ; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine”.
I. Principiul dreptăţii este înrădăcinat în om
Dreptatea este semănată în om, în natura lui, (în conştiinţa lui), iar lucrul acesta, oamenii care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu şi l-au explicat prin existenţa unui zeu al dreptăţii.
În cartea Faptele Apostolilor 28 : 3 – 4 este scris ce s-a întâmplat după naufragiul corăbiei în care se afla şi apostolul Pavel.
Au ajuns la Malta şi fiind frig, au făcut un foc :
„Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc ; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii :
„Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”
II. Dumnezeu este drept
Moise spunea despre Dumnezeu că : „El este Stânca ; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte ; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat”. (Deuteronom 32 : 4)
În cartea Exod (capitolul 34 : 6 – 7) învăţăm despre Dumnezeu aceste adevăruri : „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu
- plin de îndurare şi
- milostiv,
- încet la mânie,
- plin de bunătate şi credincioşie, care
- Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni,
- iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar
- nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam !”
III. Exemple de exercitare a dreptăţii Divine
1. Sodoma şi Gomora
„Şi Domnul a zis : „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.
De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine ; şi dacă nu va fi aşa, voi şti” … Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva ! Departe de Tine !
Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate ?” Şi Domnul a zis : „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor”. (Geneza 18 : 20 – 21, 25 – 26)
2. Roboam
„Când s-a întărit Roboam în domnie şi a căpătat putere, a părăsit Legea Domnului, şi tot Israelul a părăsit-o împreună cu el. În al cincilea an al domniei lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului, pentru că păcătuiseră împotriva Domnului.
Avea o mie două sute de care şi şaizeci de mii de călăreţi ; şi împreună cu el a venit din Egipt un popor fără număr, dintre libieni, suchieni şi etiopieni.
A luat cetăţile întărite ale lui Iuda şi a ajuns până la Ierusalim. Atunci prorocul Şemaia s-a dus la Roboam şi la căpeteniile lui Iuda, care se adunaseră în Ierusalim, la apropierea lui Şişac, şi le-a zis : „Aşa vorbeşte Domnul :
„Voi M-aţi părăsit ; vă părăsesc şi Eu şi vă dau în mâinile lui Şişac.” Căpeteniile lui Israel şi împăratul s-au smerit şi au zis : „Domnul este drept !” (II Cronici 12 : 1 – 6)
3. Anania (şi Safira)
„Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira, şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui ; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis :
„Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei ? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta ? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei ?
Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta ? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri”. (Faptele Apostolilor 5 : 1 – 5)