„ … să nu se ducă la teatru”, sau Scoaterea unui verset din context, (Faptele Apostolilor 19.23-37, Judecători 6.28-31)

Dacă s-ar tipări Biblia modificată, sau Biblia reală, din minţile unor credincioşi, ne-am minuna ! Şi aceasta este valabil pentru fiecare din noi ! Faţă de Biblia scrisă, cea din Bibliotecă, care este Sfânta Scriptură sau Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia interioară are ştersături, adăugiri, modificări şi este foarte mică. Câtă Biblie am în minte ? Sau, cât din Biblie locuieşte în mine ? Este ştiut că apostolul Pavel le-a scris Colosenilor, (în capitolul 3 : 16) : „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii … ”. Biblia vizitatoare, (în mintea celui ce se consideră creştin), este cea mai folosită Biblie de la ora actuală … cu condiţia ca vizitele să fie scurte, doar joia şi eventual duminica.

În Faptele Apostolilor 19 : 31, scrie că la un moment dat, în viaţa apostolului Pavel au intervenit : „Chiar şi unii din mai marii Asiei care-i erau prieteni” care „au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru”. Citatul este foarte clar şi trebuie înţeles literal.

Concluzia este logică : Dacă apostolul Pavel nu a mers la teatru, (deşi se pare că ar fi vrut să facă acest lucru), înseamnă că nici noi nu avem voie să mergem la teatru. Astfel putem legaliza un verset din Biblie, fiindcă ştim ce scrie în I Corinteni 4 : 6 : „ … să nu treceţi peste „ce este scris” … ”.

Din moment ce aşa scrie, aşa trebuie făcut. Este evident că o astfel de hotărâre este bună, (hotărârea de a nu merge la teatru), dar acest mod de-a interpreta Biblia este foarte greşit! Nu avem voie, să înţelegem Biblia după prejudecăţile noastre.

De fapt care este contextul ?

Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului. Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele. I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis:

„Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta ; şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.

Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marii zeiţe Diana este socotit ca o nimica şi chiar măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea este nimicită.” Cuvintele acestea i-au umplut de mânie şi au început să strige:

„Mare este Diana efesenilor!” Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.

Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii. Chiar şi unii din mai marii Asiei care-i erau prieteni au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru. Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră” (Faptele Apostolilor 19 : 23 – 32).

Adevărurile sunt de cel puţin două feluri : Adevăruri adevărate şi Adevăruri relative sau mincinoase. Există Adevărul şi Numele lui este Isus. EL este Adevărul etern dar există şi adevărul surogat, care este relativ, fiind valabil pentru un anumit grup de oameni, care trăiesc într-o anumită perioadă istorică, pe un anumit teritoriu.

Un astfel de adevăr este cel spus de către logofăt, în Faptele Apostolilor 19 : 34 – 35, unde este scris : „Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor !”

Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis : „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer ?

Pe vremea aceea şi în cetatea aceea, (în Efes), ceea ce a spus logofătul era adevărat pentru ei, (deşi răspunsul lui era mai mult diplomatic), dar azi, la aproape 2000 de ani după faptul de atunci … cine mai ştie aceste lucruri ?

Adevăruri pentru care unii şi-ar fi dat şi viaţa, pentru că aşa considerau ei, iar ceilalţi, (acuzaţii) îşi riscau viaţa, pentru a-i convinge pe cei dintâi că aceste lucruri erau doar părerile lor, care nu aveau nicio legătură cu Adevărul, ci era o minciună !

Cât din ce se vorbeşte la ora actuală nu are ca motivaţie doar câştigul material, (cum era în cazul lui Dimitrie) … şi de fapt nu are nici cea mai mică legătură cu religia, sau convingerile religioase ale unui anumit grup etnic ?

Pe Dimitrie, (argintarul respectiv), nu prea îl interesa persoana Dianei ci faptul : „ … că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta” (v. 25) şi era logic faptul pe care şi ceilalţi argintari îl constatau matematic, (prin scăderea cifrei de afaceri), care arăta că industria lor era în declin, în criză adică, fiind limpede că se micşora numărul de cumpărători … aşa că era nevoie urgentă de o revoluţie.

Masa drept-credincioasă a luat de bună această manipulare şi a reacţionat conform planului, aşa că au trecut la apărarea zeiţei. Nu s-au gândit că Marea Diana ar putea face ea ceva pentru salvarea situaţiei !

Pe vremuri, într-o situaţie oarecum asemănătoare, (când un zeu era în pericol de moarte), un om înţelept a fost mai tranşant şi a spus ceva, (care era logic) : „Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal ?

Voi trebuie să-i veniţi în ajutor ? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineaţă. Dacă Baal este un dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.” (Judecători 6 : 31). Ce se întâmplase ?

Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit. Ei şi-au zis unul altuia :

„Cine a făcut lucrul acesta?” Şi au întrebat şi au făcut cercetări. Li s-a spus : „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.” Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui.” (v. 28 – 30).

Iar : „Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui …” (v. 31), cu citatul de mai sus ! Nu l-a impresionat mulţimea. Şi trebuie să ne amintim cuvintele pe care i le spune Ghedeon îngerului : „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel ? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu” (v. 15). Tatăl lui era sărac, dar avea înţelepciune. Adevărata Înţelepciune nu se distribuie pe criterii de bogăţie, ci vine de sus, de la Dumnezeu !

Pentru Dimitrie şi unii locuitori ai Efesului, faptul că cei mai mulţi cred acelaşi lucru, era o dovadă sigură că religia lor este bună şi trebuie apărată. Dar părerea lor era greşită, iar metodele folosite pentru a-şi atinge scopul, erau discutabile, fiindcă apologetica făcută cu forţa, nu este cea mai bună metodă de schimbare a mentalităţii.

Templul era pe primul plan şi undeva în planul îndepărtat, se punea şi problema prestigiului zeiţei. Strigătele tulbură, iar oamenii reacţionează impulsiv ; dar Dumnezeu a făcut ca şi acolo să fie un om care trăia pe picioarele lui, aceasta însemnând că avea şi capul lui, adică nu se lua după cei mulţi pentru a face o dreptate a majorităţii ci, a luat o decizie, la rece, calculând riscurile degenerării situaţiei !

Luca notează : „Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră. Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte.

Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea norodului. Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor !”

Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis : „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer ?

Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită. Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre” (Fapte 19 : 32 – 37).

Totul se termină aici, iar apostolul Pavel nu mai trebuie să vină la teatru. Dar, scos din context, acest verset ar putea fi înţeles cu totul greşit. Nu era vorba de un spectacol şi de o destindere, cum s-ar putea crede, ci era exact opusul aparenţelor, cum să rezolvi un conflict care într-un mod accidental, avea loc chiar la teatru !

De aceea, este strict necesar să nu scoatem nici un verset din locul lui, pentru a-l face să spună ce vrem noi ! Aceasta, în terminologia Biblică, se numeşte stricarea Cuvântului ! Iar cu acest lucru se ocupă cei mai mulţi ! (A se vedea  II Corinteni 2 : 17 : 

Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi ; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos„.