„ Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.
La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând : „Vor primi cu cinste pe fiul meu !” Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei : „Iată moştenitorul ; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.”
Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora ?” Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor.” (Matei 21 : 33 – 41).
Trei gânduri din text :
1. Dumnezeu dă totul şi nu cere decât partea Lui. (v. 32 – 34)
2. Dumnezeu este îngăduitor … nu răspunde cu violenţă ! (v. 35 – 39)
3. Dumnezeu aduce Ziua Judecăţii, când omul este judecat după / pentru gândurile, cuvintele, sau faptele lui, (v. 40 – 46). Lecţia pentru noi, este că : „fiindcă suntem de neam din Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 17 : 29), lucrul acesta trebuie să se vadă !
În primul rând, Dumnezeu este Cel ce dă / plăteşte preţul pentru cumpărarea: viţelor de vie, lucrurile de care era nevoie pentru facerea gardului, teascului, dar şi pentru materialele necesare construirii turnului. În plus tot EL plăteşte şi mâna de lucru, pentru ca din materiale să se facă o vie !
În al doilea rând, Dumnezeu nu răspunde cu aceeaşi monedă, (cu rău, cu violenţa fizică), la comportamentul dur, aplicat trimişilor LUI de cei care sunt tot oameni de-ai LUI ! Nici măcar nu spune nimic !
Dumnezeu, are foarte multă îngăduinţă, trimite de trei, patru … sau chiar de mai multe ori pe cei care ÎL ascultă, (evangheliştii Marcu şi Luca, readau puţin diferit aceeaşi pildă) deşi, ca şi în cazul trimişilor pentru prinderea lui Ilie ; (a se vedea II Împăraţi 1 : 9 – 13 ), ştiu ce au păţit cei dinaintea lor ! Ce s-a întâmplat atunci ?
Ahazia voia să fie adus prorocul Ilie înaintea lui, aşa că : „A trimis la el pe o căpetenie de cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta s-a suit la Ilie, care şedea pe vârful muntelui, şi i-a zis :
„Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis : „Coboară-te !” Ilie a răspuns căpeteniei peste cincizeci : „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi !” Şi s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.
Ahazia a trimis din nou la el altă căpetenie peste cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta a luat cuvântul şi a zis lui Ilie : „Omule al lui Dumnezeu, aşa a zis împăratul: „Grăbeşte-te de te coboară !” Ilie le-a răspuns :
„Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi !” Şi s-a coborât for din cer şi l-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.
Ahazia a trimis din nou o a treia căpetenie peste cincizeci, împreună cu cei cincizeci de oameni ai săi. Această a treia căpetenie peste cincizeci s-a suit ; şi, la sosire, şi-a plecat genunchii înaintea lui Ilie şi i-a zis, rugându-l :
„Omule al lui Dumnezeu, te rog, viaţa mea şi viaţa acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta !” (II Împăraţi 1 : 9 – 13).
În al treilea rând, Dumnezeu are stabilită o Zi a Judecăţii, în care toţi oamenii vor trebui să dea socoteală de vorbele lor, de faptele lor ! „Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi ? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.
Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12 : 34 – 37). Cu cine vorbea Domnul Isus ? Cu fariseii, pe EL îi numea pui de năpârci !
În Matei 21 : 23, Domnul Isus vorbea cu : „preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului”. Ei se autodenumesc : ticăloşi, (Matei 21 : 41) atunci când trebuie să facă o evaluare corectă celor despre care, le spunea Domnul Isus, (explicându-le cum le vedea EL, viaţa şi comportamentul faţă de trimişii LUI şi faţă de EL) ! Ce fel de purtare aveau ei ?
Erau oamenii care „se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi” (Luca 18 : 9). În v. 11 şi 12, Luca scrie că : „Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.
Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Ei erau morali, lucrau via, aparent nici nu aveai ce să le reproşezi şi totuşi, din punctul de vedere al lui Dumnezeu erau … năpârci în devenire !
În ziua aceea a Judecăţii, oamenii vor realiza că în evidenţele Lui Dumnezeu, totul este notat exact : „pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre” (v. 35) etc., iar toate acestea se plătesc, dacă omul nu a acceptat Jertfa Domnul Isus !
STUDII ASEMĂNĂTOARE :