Fericirile expirate! Evanghelia după Matei 5: 1-3

„Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte ; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: „Ferice de … ” (Matei 5: 1-3)

„Îţi mai lipseşte un lucru … în ceruri” (Luca 18:22)

Folosim aceleaşi cuvinte ca şi El … dar cu alt înţeles. Într-un fel înţelege Domnul fericirea pe care ne-o promite şi total opusă este fericirea pe care ne-o imaginăm noi, şi pe care-o aşteptăm de la EL. Domnul Isus ne dă şi primim ceea ce ne-a promis … şi nu realizăm că suntem deja fericiţi, din punctul Lui de vedere … şi insistăm pentru a obţine fericirea aşa cum o vede lumea.

Îi facem unele cereri, (gândind în felul lumii), privind prin ochii lumii; care este manipulată de cel rău. Nu avem punctele ei de vedere, ci doar le împrumutăm pentru noi! Fericirile Lui sunt, nefericirile noastre!

Suntem nefericiţi din cauza fericirilor Lui? EL fericeşte săracii, pe cei ce plâng, pe cei blânzi, pe cei flămânzi şi însetaţi. Ce de fericiri! Omul firesc pune aceste fericiri între ghilimele: “fericiri” (Iacov 5:11)!

Suferim de neascultare cronică. Este cea mai răspândită formă de opoziţie pe care I-o facem. Cu lacrimi şi justificări. Apelăm la dragostea Lui pentru a ne menţine firea în stare de funcţionare.

“Fiţi sfinţi în toată purtarea voastră” (I Petru 1:15), nu doar în 90% din ea. În matematica cerului “este mai ferice să dai decât să primeşti” (Fapte 20:35); împărţind din ceea ce am … adun în cer (Luca 18:22).

Ciudată matematică pentru noi. Pentru a aduna, trebuie să împarţi. Fruntaşului îi lipsea un lucru: o comoară în ceruri; aşa că Isus l-a învăţat cum să facă transferul de pe pământ, în ceruri. (De ce? Aici nu îi lipsea nimic, iar acolo nu avea nimic … Era o disproporţie prea mare)!

În cer accesul valorilor de pe pământ este foarte uşor, din punctul Lui de vedere. Domnul i-a explicat celui doritor de moştenire, care este „contul” în care să depună, precum şi modalitatea de transfer a banilor, a proprietăţii.

Singura condiţie a celui care voia să facă această depunere era să transfere toţi banii, nu doar o parte. În rest avea libertatea totală de-a îi da cui dorea el. Avea o libertate totală şi o singură condiţie de îndeplinit … aceea pe care el nu a vrut să o îndeplinească. De aici i-a şi venit nefericirea; a plecat trist: “întristat de tot” (Luca 18:23,24) … de la întâlnirea cu Isus, spre Care iniţial a alergat (Marcu 10:17)!

Privind peste ani, (în viitor), orice om poate realiza că, într-o zi va trebui să lase pe pământ tot ce a avut „al lui” timp de-o viaţă, iar dincolo, pentru o veşnicie poate să rămână sărac. (Este foarte reală expresia: „săracul de el”). Dar adevărata problemă nu este în portofelul omului, ci în mintea lui.

Şi la bogat, Domnul i-a explicat cum stau lucrurile văzute din cer, fără a-i da mai multe detalii, (EL cel care era venit din cer şi înţelegea mai bine ce înseamnă să fii efemer, şi totuşi să poţi dobândi proprietăţi veşnice în timpul pe care noi îl numim viaţă)!

Înnoirea minţii a fost preocuparea constantă a Domnului, în relaţia cu oamenii cu care a stat de vorbă, (a se vedea, de exemplu cazul Martei, care se asemăna cu tânărul bogat; şi ei Domnul îi spune:

„Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10: 41-42). În cazul ei, lucrul pe care nu îl avea era altul.

Alt om, altă nevoie. Ea nu avea timp pentru EL … este o situaţie des întâlnită printre apropiaţii Lui! Şi totuşi, ei cunosc adevăruri pe care ceilalţi nu le cunosc. Ceea ce pentru bogat era ceva nou, pentru ucenici, era un adevăr cunoscut de mult:

„Nu vă strângeţi comori pe pământ … ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6: 19, 20) … pentru simplul fapt, că hoţii nu pot ajunge acolo. I Corinteni 6: 10 „… nici hoţii, nici cei lacomi … nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”.

Fruntaşul era gata să-L urmeze cu tot ce avea, dar, pe urmele Lui poţi păşi doar îndeplinind condiţiile puse de El, iar cerinţa obligatorie este renunţarea la tot. Isus nu a acceptat nici-un compromis.

Însă ispita compromisului nu este nici azi expirată. Ea este întotdeauna proaspătă, pentru fiecare om al Lui în parte: “Nu renunţa la tot ce ai pentru a-L urma, încearcă să-L urmezi cu tot ce ai …”.

Dar secretul câştigului spiritual constă tocmai în renunţarea personală! Noi trecem poate prea uşor cu vederea, faptul că, cei doisprezece ucenici cu devărat au lăsat totul şi L-au urmat. L-au ascultat întru totul. Fericirea renunţării este şi pentru mine.