Ce pot să fac pentru a îmi îndeplini voia ?
În teologie se vorbeşte de liberul arbitru, (puterea de decizie personală). De sine însuşi a ascultat Iona când a decis să-şi facă pe plac, dar de Dumnezeu a trebuit să asculte, după aceea … când oricum nu mai avea nimic de ales !
Şapte lucruri pe care omul necredincios, le practică mai ales atunci când este în / la necaz … (dar oare nu suntem şi noi la fel uneori ?) :
-
Rugăciunea forţată. Strigă : „fiecare la dumnezeul lui” (Iona 1 : 5). La nevoie (sau numai anevoie), apelează şi la rugăciune.
-
Soluţiile omeneşti. Debarasarea de lucrurile potenţial dăunătoare în momentul respectiv : „au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară”. (Iona 1 : 5). În acest timp, credinciosul … se duce la culcare ! „Iona s-a coborât în fundul corăbiei, s-a culcat şi a adormit dus”. (Iona 1 : 5) Pentru el, totul este în regulă, deoarece furtuna vine de la Domnul. Dumnezeu ştie că un copil al Lui este în corabia respectivă, aşa că nu va fi nicio problemă ! (Oricum a fost o minune, faptul că a putut să doarmă, în acele condiţii) !
-
Apelează la credincioşi : „Cârmaciul s-a apropiat de el şi i-a zis : „Ce dormi ? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău ! Dumnezeu va voi să Se gândească la noi şi nu vom pieri !” (Iona 1 : 6). Necreştinului, teoria probabilităţilor îi conduce viaţa ! Creştinul are însă certitudinile !
-
Caută vinovatul … trage la sorţi : „Şi au zis unul către altul : „Veniţi să tragem la sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta !” Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona”. (Iona 1 : 7)
-
Are multe întrebări … însă nu deţine şi răspunsurile ! „ … din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta ? Ce meserie ai ? De unde vii ? Care îţi este ţara ? Din ce popor eşti ?” (Iona 1 : 8). La credincios problema nu este neştiinţa, ci împotrivirea conştientă faţă de voia lui Dumnezeu ! (A se vedea versetele 8, 10 – 11).
-
Află adevărul după un timp, (nu imediat), dar deşi ştie ce-ar trebui să facă … nu ascultă imediat : „Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi ?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată. El le-a răspuns : „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi ! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună !” (Iona 1 : 11 – 12)
-
Se bazează pe eforturile proprii : „Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor”. (Iona 1 : 13)
Unii dintre creştini sunt la fel ca ei, I Se supun lui Dumnezeu … numai când nu mai pot face nimic prin puterea lor ! Apelează la Domnul şi Îi fac pe plac, numai după ce îşi epuizează toate resursele naturale !
Asemănător cu ei a fost şi Iona, care nu şi-a recunoscut vina cu adevărat, nici după ce Dumnezeu l-a salvat. Tot pe Dumnezeu Îl considera de vină pentru că a ajuns în adânc :
„În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul, şi m-a ascultat ; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul. Şi totuşi mă aruncaseşi în adânc, în inima mării … ”. (Iona 2 : 2 – 3)
Întrebarea este : Cât de mult ne putem răzvrăti ? Depinde de câte necazuri vrem să avem în viaţă, până realizăm că numai voia lui Dumnezeu este : „ … bună, plăcută şi desăvârşită”. (Romani 12 : 2) !