Defectele … de treabă ! (Iacov 2.4)

Defectele de treabă!Fiecare om are calităţi şi defecte, unele doar cunoscute altele întreţinute, conştient sau inconştient. Defectele de treabă, (ştim expresia :

Este un om de treabă), sunt cele pe care noi le considerăm a fi prea mici, neglijabile. Pot fi obiceiuri rele, dar cu care se poate trăi !

De exemplu, lipsa de punctualitate sau plăcerea de-a întârzia numai puţin.

Pentru posesorul acestui defect, minutul întârziat nu este nicio problemă, dar pentru omul punctual, stilul acesta de viaţă este de condamnat. Ce este interesant, este faptul că omul perfect în privinţa punctualităţii, poate fi judecător de profesie !

El nu întârzie, dar are o problemă cu judecăţile instant, pe care le emite imediat când altul întârzie … peste limita admisă. Nu poate îngădui aşa ceva, pentru că întârzierea este nespirituală, din punctul lui de vedere. Dar, pe cântarul lui Dumnezeu, care dintre cele două defecte atârnă mai greu ? Cel vizibil sau cel invizibil, care se află în mintea omului ? Ce păcat este mai consistent decât altul ?

Defectele ne înrăiesc viaţa tocmai din cauza îngăduinţei noastre faţă de ele. Nu ele sunt de vină că le avem, ci noi fiindcă le întreţinem. Le dăm ce vor ele pentru a ne face viaţa amară, datorită replicilor acide, pe care ni le atragem pe drept.

Ce este de făcut pentru a scăpa de ele ? În primul rînd, trebuie să identificăm domeniile în care primim comentariile neplăcute şi să vedem cât adevăr au aceste cuvinte, care uneori sunt spuse doar în glumă, aparent. Dacă pentru altul ceea ce fac constituie o ofensă, trebuie să-mi verific comportamentul în domeniul respectiv, de exemplu întârzierea minimală, care arată că-mi place să forzez doar puţin limitele răbdării celorlalţi, care sunt punctuali. Îndreptarea este posibilă pentru un om credincios.

Un al doilea defect pe care-l pot avea este să observ judecătorii, pe care îi pot identifica cu uşurinţă, dar îi şi trec cu vederea şi nu le spun cât sunt de condamnabile condamnările lor. Întârzierea ofensează fără vorbe, condamnarea însă se foloseşte de vorbe. Unii păcătuiesc cu fapta, alţii cu vorba … fără a fi aşa de păcătoşi ca ceilalţi, ei fiind ireproşabili. Oare ?

Despre judecătorii cu gânduri rele este scris, ei fiind oamenii care îi acuză în gândurile lor pe ceilalţi. Avem notat în Biblie : „Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele ?” (Iacov 2 : 4).

Întârzierea faţă de un orar, stabilit tot de oameni constă în încălcarea cuvântului dat, în special atunci când omul promite că va ajunge la fix. De fapt, problema reală a unui om poate fi cu totul alta decât cea vizibilă.

Un creştin care are un caracter reprobabil, se poate însă upgrada / ridica la un alt nivel de trăire, (de performanţă), pentru că poate face mai mult, dacă vrea. Problema creştinului nu stă în Nu pot ci în Nu vreau. Noi ne ascundem după : Nu pot, pentru a ne păstra defectele în viaţă. Dar Nu potul firii poate fi dat afară din casa minţii şi înlocuit cu : „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” (Filipeni 4 : 13).

Puterea Lui Isus este mai mare decât neputinţa mea ! Nu pot, exprimă o realitate privită din punctul de vedere omenesc ! Pot totul, este o altă realitate, văzută prin ochii Domnului Isus ! Voinţa lui Dumnezeu şi puterea Lui sunt accesibile pentru orice creştin, care prin esenţa lui este un om născut de sus.

În el este ceva ceresc şi prin urmare supraomenesc : Isus ! Apostolul Pavel scria despre cei : „cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume : Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1 : 27). Isus este Omul perfect, Dumnezeu întrupat poate şi pentru a ne arăta că se poate trăi şi fără păcat !

Pentru unul, un anumit lucru poate fi un mic defect de caracter, dar pentru un alt credincios, acelaşi lucru este ceva grav, fiind păcat ! … De a ceea poate se şi spune : „Păcat de el” !

Complacerea în mediocritatea gândirii, a vorbirii şi a trăirii este condamnabilă din Cer. Şi acest fel de viaţă îl poate avea şi cel ce întârzie şi cel ce-l judecă, care este punctual, neavând probleme cu întârzierile. Cercul vicios există, dar din el se poate ieşi, dacă-I cer lui Dumnezeu ajutorul, altfel spus : Dacă vreau !

Astfel îmi fac mie bine, apoi celui pe care-l întărât constant şi în special Stăpânului nostru ! Din defecte se hrăneşte cel rău şi implicit răutatea omului. Defectele sunt materia primă pentru păcatele de calitate ! Care sunt acestea ? Păcatele invizibile, îngăduibile … În Ceruri însă, standardul de curăţie este maxim ! „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1 : 18).

Dacă vreau să intru în Cer, trebuie să-I cer lui Dumnezeu putere, iar El va nimici lucrarea celui rău din viaţa mea şi voi fi astfel învingător, în domeniul respectiv, pentru a constata … nu după mult timp, că în şcoala lui Dumnezeu din viaţa mea, am început o nouă lecţie. Duhul Sfânt îmi va aduce în faţa ochilor, următorul defect asupra căruia vom lucra pentru a-l elimina din viaţă.

Perfectibilitatea este materia predată din Cer şi la ea trebuie să lucrăm pentru ca într-o zi să fim cu Isus ! „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug. (I Petru 2 : 22). Există cineva care caută defectele creştinilor care sunt materia primă din care se fabrică pârele aduse înaintea lui Dumnezeu !

Isus nu a făcut păcat, iar noi ştim ce scria apostolul Pavel : „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu … ” (Galateni 2 : 20 – 21).