Botezul în apă [Evanghelia după Marcu 16.16]

Botezul în apăO definiţie succintă. Botézul este un : „Ritual creştin de primire a cuiva printre credincioşii bisericii„. (DLRM 1958)

Acest cuvînt înseamnă „cufundare”, (din grecescul baptizo).

Trebuie menţionat că botezul Biblic se făcea prin cufundare, (şi se face la fel şi în zilele noastre), spre deosebire de creştinii, care efectuează acest botez prin stropire.

I. Trei adevăruri despre botez :

A ) De unde vine botezul ? Din cer. La un moment dat, Domnul Isus le pune o întrebare unor oameni vicleni, tocmai pentru a-şi vedea şi ei starea în care se aflau :

Botezul lui Ioan de unde venea ? Din cer sau de la oameni ?” Dar ei vorbeau între ei şi ziceau : „Dacă vom răspunde: „Din cer”, ne va spune: „Atunci de ce nu l-aţi crezut ?” (Matei 21 : 25).

B ) Botezul face parte din planul lui Dumnezeu şi este obligatoriu :

Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan ; dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui”. (Luca 7 : 29 – 30).

C ) Credinţa în Domnul Isus, ca Domn şi Mântuitor, care este în inimă, se arată în exterior, prin botezul în apă. Prin acest fapt credinciosul îşi dovedeşte ascultarea de Cuvântul Domnului Isus.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit ; dar cine nu va crede va fi osândit.” (Marcu 16 : 16).

Altfel spus : 50 % credinţă + 50 % botez = 100 % voia lui Dumnezeu ! Să nu uităm că din punctul de vedere al lui Dumnezeu : „Ascultarea face mai mult decât jertfele … ” (I Samuel 15 : 22).

Samuel îi spunea lui Saul, Cuvântul Lui Dumnezeu pentru el :

„ … neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.” (I Samuel 15 : 23). În ce a constat neascultarea lui Saul ?

Din trei lucruri prin care trebuia să-şi arate ascultarea, Saul a făcut două şi i se părea că totul este în regulă :

Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.” (I Samuel 15 : 13). Însă în textul Biblic avem notat că anterior : „Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis : „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.” (I Samuel 15 : 10 – 11) …

Deşi Saul a făcut două treimi din ceea ce i s-a cerut !


II. Feluri de botez :

Pentru a înţelege diferenţa dintre trei feluri de botez, trebuie să explicăm în fiecare caz : cine este botezătorul, cine este cel botezat, şi în ce / unde este cufundat cel botezat.

Felul de botez şi textul Biblic

Cine este botezătorul

Cine este cel botezat

Unde este cufundat cel botezat.

1. Botezul în Trupul Domnului Isus, I Corinteni 12 : 13, (textele Biblice sunt redate mai jos)

Duhul Sfânt

Credinciosul

În Trupul Domnului Isus, adică în Biserică: Este ceea ce noi numim naşterea din nou.

2. Botezul în apă, Marcu 1 : 4, Fapte 18 : 25, 19 : 3 – 4.

Omul

Creştinul

Apă

3. Botezul în Duhul Sfânt, Matei 3 : 11

Domnul Isus

Creştinul

Duhul Sfânt

1. „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi ; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” (I Corinteni 12 : 13).


2. Botezul în apă, (sau botezul lui Ioan), era iniţial un botez al pocăinţei spre iertarea păcatelor, era numit aşa deoarece încă nu exista Jertfa Domnului Isus de pe cruce : „ … a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor”. (Marcu 1 : 4)


3. Botezul în Duhul Sfânt, este o experienţă diferită de naşterea din nou, precum şi de botezul în apă :

Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă ; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” (Matei 3 : 11).

Apostolul Petru explică clar :

  1. Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi
  2. să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre ;
  3. apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Faptele Apostolilor 2 : 38 – 39).


III. Semnificaţii ale botezului în apă :

A ) Legământ cu Dumnezeu

Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.” (Evrei 9 : 15).

Cuvântul legământ înseamnă :

1. Promisiune solemnă, prin care cineva se obligă să realizeze ceva.

2. Situaţie dintre persoane sau dintre comunități care ajung să se înțeleagă asupra unui lucru ; înțelegere ; învoială. Provine din lat. ligamentum.

B ) Îngroparea omului vechi.

Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui ? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” (Romani 6 : 3 – 4).

Dar Isus a fost îngropat acum 2.000 de ani şi după trei zile a înviat ! Aşa este şi botezul ca semnificaţie : identificarea cu moartea şi Învierea Domnului Isus !

C ) Mărturia unui cuget curat

Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţare de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos …” (I Petru 3 : 21).