Ana sau Nu dispreţui nevoia ! (Ana şi Penina, 1 Samuel 1.1-18)

Anei, Domnul nu i-a vorbit, nu avea prin cine ! Cel puţin acolo, la Templul Domnului, (a se vedea I Samuel 1 : 9) !

Şi totuşi, orice om al rugăciunii, chiar dacă ÎL roagă pe Domnul, ani de zile, (pentru ceva sau cineva), ştie exact momentul în care EL l-a ascultat !

Ea se ruga „în toţi anii” (v. 7) până la un moment în care „femeia a plecat. A mâncat, şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi” (v. 18). Ştia în interiorul ei că totul s-a rezolvat !

Penina probabil că era o sfântă a sfintelor în timpul serviciului divin … cât ţinea programul, sau slujba, … doar era în Locul Sfânt ! Pentru oamenii de genul ei, locul fiind sfânt, le impune să fie altfel decât sunt în realitate, fiindcă ei, de felul lor nu sunt sfinţi ! De fapt, ce este un sfânt ? Un om, care este foarte apreciat , (chiar venerat) … după ce nu mai este ! Omul de a cărui valoare îţi dai seama atunci când nu-l mai ai !

Odată eram la grădină şi nu puteam aprinde uscăturile, pentru a face un foc; (deşi foloseam jar de stejar, scos din cuptor). Mi-a venit o idee : Să pun în cuptor două uscături, pe care (după ce au luat foc), le-am pus acolo unde trebuia să fie făcut focul … iar ele au aprins şi celelalte uscături.

Aşa este şi în viaţă. Nu-l poţi înţelege pe altul până nu treci şi tu pe acolo ! Durerea lui nu te aprinde, nu poţi să arzi pentru el … să simţi cu el ! Focul lui nu te aprinde, ai o incapacitate a înţelegerii ! De aceea Penina, (cel ce are), nu o putea înţelege pe Ana, (cel ce nu are) …

Şi în cazul Anei, se poate spune că : Mult bine poate face … un rău” !

Ana plânge şi azi, iar EL nu intervine repede pentru a-şi salva fiica !

Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă ” (II Corinteni 4 : 17).

Este un mare adevăr că „întristările noastre uşoare, de o clipă” îşi au valoarea lor ! Ele ne păzesc de plăcerile păcătoase : „ … plăcerile de o clipă ale păcatului” (Evrei 11 : 25).


Binele unei ţări întregi a plecat de la răul unei persoane ! De la nevoia ei, care era bazată pe o neputinţă fizică ! Ana nu putea avea copii, dar ea îşi dorea copii, pentru ea copiii erau o valoare. Şi orice valoare, (chiar şi valoarea unui material), poate fi crescută prin prelucrare, (în cazul pietrelor şi-a metalelor preţioase), sau prin educare în cazul copiilor.


Ce putem învăţa din viaţa Anei ?

1. Dorinţa de-a avea copii. Aici este prima diferenţă dintre oameni, (în sensul de familii), în două părţi :

  • cei care vor să aibă copii (şi nu-i pot avea) şi
  • cei ce nu vor copii (şi fac ceea ce cred ei că este mai bine pentru a nu-i avea).

În această categorie intră şi unii din cei ce îşi spun credincioşi, deşi ar trebui să-şi pună o întrebare :

Dacă eu gândesc ca şi cei din lume, cu ce sunt diferit de ei ?” Fiindcă acest mod de gândire este luat din lume şi adoptat / adus în adunare. O singură categorie constituie excepţia Biblică : abstinenţa; ea este singura valabilă, fiindcă implică un preţ care trebuie plătit, pentru ceea ce omul doreşte … iar orice lucru pe care un om îl ia, fără voia proprietarului constituie un furt !

Apostolul Pavel le scrie Romanilor : „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12 : 2, trad. Cornilescu).

O traducere liberă este :

Nu copiaţi comportarea şi obiceiurile acestei lumi, dar lăsaţi-l pe Dumnezeu să vă transforme într-o persoană nouă, prin schimbarea modului de a gândi. Atunci veţi învăţa să cunoaşteţi voia lui Dumnezeu pentru voi, ceea ce este bine şi plăcut şi desăvârşit” (New Living Translation (2007).

În Roma antică păcatul era trăit ca fiind ceva normal, în special în privinţa relaţiilor sexuale nepermise, (din punctul de vedere creştin).


2. Dorinţa de-a obţine sau a avea … ceea ce nu se poate.

Aceasta este a doua caracteristică a Anei : dorinţa după imposibil, iar aici intervine credinţa, trăirea prin credinţă ! Dar ceea ce aduce realizarea dorinţei este rugăciunea ! Cred şi cer, fiindcă promisiunea Domnului Isus este valabilă :

Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi” (Matei 21 : 22).

Acesta este o promisiune pe care Ana nu o ştia şi nu o avea pentru ea, dar promisiunea a existat dintotdeauna, numai că prin Domnul Isus a fost întărită :

Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14 : 14). Intervine Mijlocitorul cu relaţii la Tatăl, Cel ce pune şi EL un cuvânt, pentru omul rugăciunii !

Nevoi au mulţi oameni şi multe dintre ele nu se vor îndeplini niciodată, fiindcă unii oameni nu cred; nu-L cred pe Domnul Isus pe Cuvânt. În mintea lor EL este ca un simplu om, (care are defectul de a fi „călcător de cucânt”).

Un om care îţi promite, dar nu te poţi baza pe promisiunile LUI ! Avem aceste promisiuni, dar nu le luăm ca fiind pentru noi; să spună creştinul : „Special pentru mine a fost scris în Cuvânt” !

Acest fel de credinţă este bună, fiindcă Noul Testament este pentru urmaşii Domnului Isus, iar cei care ÎL cred pot obţine ceea ce au nevoie ! Din punct de vedere tehnic, erau imposibil de scris, toate numele celor credincioşi !

O altă categorie de neîmpliniri din viaţă, sunt cele care ţin de dorinţele rele :

De unde vin luptele şi certurile între voi ? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre ? Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.

Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre” (Iacov 4 : 1 – 3).

Aici intervine realitatea faptului că : Nu pot cere orice ! Mai bine zis, nu orice cerere, care îndeplineşte cerinţele de tehnoredactare a textului, (felul în care o fac, adăugând la sfârşit formula clasică „în Numele Domnului Isus” ), va fi şi aprobată.

Trebuie reamintit că „orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16 : 23), este o promisiune făcută ucenicilor Domnului !

Dar, această promisiune nu este valabilă pentru oricine cere şi face o rugăciune frumoasă, ci este pentru ucenicii Domnului Isus de azi. De ce ? Ei nu cer orice ! Ei cer conform voiei lui Dumnezeu, deşi mai sunt şi excepţii :

Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.” El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac ?” „Dă-ne”, I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta, şi altul la stânga Ta, când vei fi îmbrăcat în slava Ta.” (Marcu 10 : 35 – 37).

Ei cer cu gura largă cum este scris în Psalmul 81 : 10 : „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple !


Această îndrăzneală în cererile aduse Domnului, o primim dacă :

  • Trăim viaţa de credinţă … nu doar vorbim despre ea : „Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră ; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile. Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (I Ioan 3 : 18 – 22).

  • Suntem motivaţi de dragoste : „În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi” I Tesaloniceni 1 : 5).

  • Investim în lucruri veşnice : „Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos. Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, … care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa … În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător ! Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală” (II Corinteni 3 : 4 – 6, 11, 12).

  • Trăim în unitate cu ceilalţi creştini şi ÎL rugăm pe Domnul Isus prin rugăciunea făcută în comun : „Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis : „Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala” … După ce s-au rugat ei,

  1. s-a cutremurat locul unde erau adunaţi;
  2. toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi
  3. vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Faptele Apostolilor 4 : 24, 29, 31).

  • Cerem susţinerea în rugăciune. Apostolul Pavel le scria Efesenilor :

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii şi pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura

  1. să mi se dea cuvânt, ca 
  2. să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sunt; pentru ca, zic, 
  3. să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc” (Efeseni 6 : 19 – 21).

Ucenicii când au avut o problemă comună, s-au rugat toţi împreună … în acelaşi timp ! Este interesant de observat, că de-abia după această rugăciune apare îndrăzneala, în Faptele Apostolilor (… a se vedea Fapte 9 : 27, 29, 13 : 36, 14 : 3, 18 : 26, 19 : 8, 26 : 26) !


3. Recunoştinţa Anei

Ana a stăruit în rugăciune ani de zile şi când a primit copilul I L-a dăruit lui Dumnezeu, cât s-a putut de repede, poate şi pentru ca Samuel să nu crească într-un mediu neprielnic !

De fapt, ea nu a cerut pentru ea, ci pentru EL ! La fel spunea şi Domnul Isus : „căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi

  • voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.

  • Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6 : 38 – 40). Peste ani, înainte de sfârşitul plecării, Domnul Isus îi spune lui Petru, care voia să-L apere : „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau ?” (Ioan 18 : 11), deşi DOMNUL îi mai atrăsese atenţia cândva, tot în privinţa necesităţii suferinţei, atunci când : „Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva !” … (Matei 16 : 22).

Ana a trăit şi a suferit ani de zile, pentru ca şi Dumnezeu să aibă un om care să fie numai al Lui ! De fapt, EL chiar nu avea aşa ceva pe pământ ! Avea oameni ordinaţi care-L slujeau interesat, findcă luau ei ce era mai bun, dar nu avea măcar un om a cărui slujire să fie dezinteresată !

Iar acest mod de viaţă, a lui Samuel, se vede la bătrâneţe, când nimeni nu poate să spună că Samuel a luat ceva ! De ce ? Fiindcă el chiar nu a luat :

Samuel a zis întregului Israel: „Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis şi am pus un împărat peste voi. De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, aşa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinereţe până în ziua de azi.

Iată-mă ! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui : Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul ? Pe cine am apăsat şi pe cine am năpăstuit ?De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui ? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.”

Ei au răspuns: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit şi nici n-ai primit nimic din mâna nimănui.” (I Samuel 12 : 1 – 4).

Chiar se poate aşa ceva ! Întrebarea este : „Câţi oameni are Dumnezeu, care să fie ai LUI ? Sunt eu omul Lui ? Nu contează ceea ce declar, fiindcă în vorbe mulţi au fost şi sunt de partea Lui …

Aleşi însă sunt puţini. Aleşi la suflet, nu bădărani în sufletele lor. Aici nu contează nici educaţia, nici culoarea feţei … nimic din ceea ce ţine de conjuncturile vieţii, ci totul depinde de alegerea omului : „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” (Matei 22 : 14).

Diferenţa este făcută de alegerile omului, alesul Lui, este cel ce alege voia Lui, chiar dacă ea îl costă şi de obicei are de suferit pentru alegerile lui, fiindcă ele nu se potrivesc cu convingerile majoritarilor !


Concluzii :

  • Contează mult ca valorile mele să fie valorile Lui Dumnezeu ! De unde aş putea afla pe ce pune El preţul ? Bibliografie obligatorie : Biblia ! Încă se mai găseşte fizic în case, în biblioteci, dar tot mai puţin în trăire !

  • Potrivirea după standardele lumii, (adică imaginea ei despre viaţă, „chipul veacului acestuia”, cum scrie apostolul Pavel), este caracteristică şi unor credincioşi lumeşti, care sunt copii, (din punct de vedere spiritual), care sunt la începutul vieţii de credinţă, dar peste ani de zile nu mai poate fi valabilă ! Nu se poate ca un om, cu vechime în pocăinţă, să aibă aceeaşi mentalitate ca Penina ; să înţepe ori de câte ori are ocazia ! Pentru ea nu conta că Ana nu era de vină pentru că nu putea avea copii, ci avea plăcerea de-a face răul, de-a face pe cineva să plângă … Cumva putem spune că Peninele (dar şi Peninii) sunt un ac întrupat !

  • Domnul nu intervine, ani de zile ! Deşi nu trebuie uitat că şi Penina mergea la Casa Domnului, (la Biserică, dacă ar fi în zilele noastre). În ochii conducerii religioase, ea putea trece drept sfânta, iar Ana ar fi putut fi socotită ca fiind o păcătoasă, o doamnă care nu vrea să aibă copii ! Trebuie reţinut că Penina nu era firească în Biserică, acolo se abţinea ! (Poate că şi azi, dac-ar fi, ar merge rar şi ar sta puţin … ).

  • Penina era firească în viaţa de toate zilele şi aceasta chiar este o problemă, fiindcă cea ce suntem se imprimă în copiii noştri … Educaţia, sau modelarea se face prin ceea ce este omul, nu prin ceea ce vrea să transmită ! Fariseismul spiritual este o amăgire. Copilul îl copie pe părintele de zi cu zi, nu pe cel sfânt din Biserică, care este manierat, credincios, care se roagă, adică are toate aparenţele în regulă ! Despre câţi copii ai Peninei citim în Biblie ? Altfel spus, ce a lăsat în urmă ?