Prejudecata, 1 Timotei 5:21

Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Christos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire” (1 Timotei 5 : 21)

Expresia gând mai dinainte, era folosită înainte pentru prejudecatăPrejudecata este oaia neagră din familia dreptei judecăţi.
În Faptele Apostolilor 11 : 1 – 3 scrie că : „Apostolii şi fraţii care erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvântul lui Dumezeu. Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur, şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte netăiaţi împrejur, şi ai mâncat cu ei”. Dar, în capitolul 10, nu ni se relatează că ar fi mâncat acolo. Nu era aşa de important lucrul acesta. Dar ei ştiau şi amănuntele unei comportări care, din punctul lor de vedere, era de condamnat. Şi Petru se justifică şi „a început să le spună pe rând cele întâmplate” (Fapte 11: 4).

Totul a început cu o vedenie, cu intervenţie Domnului (v. 5-10). Apoi, le explică faptul că : „Duhul mi-a spus să plec” (v.12). Nu a făcut acest lucru de la el şi în plus, nu a mers singur, ci împreună cu şase fraţi.

Le mai spune şi despre vedenia pe care a avut-o omul la care a mers: „ … a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: „Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis Petru, care îţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta” (v. 13 şi 14). Şi apoi „cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început” (v. 15).

Concluzia lui Petru a fost: „Dumnezeu le-a dat acelaşi dar, ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Christos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu ?” După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţă” (v. 17 şi 18).

Câte explicaţii pentru a învinge o prejudecată ! Ei chiar au uitat câteva din ultimele cuvinte ale Domnului Isus, pe care le redă Marcu (?) : „Duceţi-vă, în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură”! (Marcu 16: 15).

Este clar că pentru a împlini porunca Domnului Isus, trebuiau să intre şi în casele netăiaţilor împrejur, când erau numai în mediul lor ! Dar prejudecata poate fi mai tare decât voia Lui, pe care o găsim în Cuvânt!

Prejudecata face din om, un fin observator al amănuntelor care nu contează. Un strecurător de ţânţari, care nu mai poate vedea cămila ! De aceea, în anumite medii ar trebui să fie puse indicatoare cu : „Este interzisă înghiţirea cămilelor !” Cei supra-spirituali se roagă:

„Păzeşte-ne de cămile, că de Ţânţari ne păzim noi!” Din Fapte 11 : 3, reiese clar, că până atunci, Petru nu a intrat în alte case de neevrei! (Un exemplu îl avem şi în Fapte 10: 27 … Chiar şi apostolul Pavel avea să spună: „Noi suntem Iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre neamuri” Galateni 2: 15) !!!

În Ioan 16:12 şi 13, Domnul Isus le-a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul …”

Prejudecata lor era o minciună. Adevărul Lui este că Dumnezeu îi iubeşte şi pe cei numiţi Neamuri ! Duhul Sfânt scoate la iveală minciunile puse în noi prin educaţie … cum a fost şi în cazul evreilor!

Dar El lucrează numai în/prin cei sinceri ! În capitolul 21: 28 este notat că Iudeii din Asia îl văd pe „Pavel în Templu” (v. 27), pun mâinile pe el şi-l acuză printre altele că „a vârât şi pe nişte greci în Templu, şi a spurcat acest locaş sfânt. 29. În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim Efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau că Pavel îl băgase în Templu”.

(Ciudată spurcare ! Atât de uşor putea fi întinat un templu aşa de mare!) … Altfel spus: au văzut un bolnav şi au crezut că Pavel l-a dus la spital ! Cum poţi tu, un copil al lui Dumnezeu, să faci aşa ceva ? !

Deducţii … logica ajută prejudecata. Nu aveai voie să intri la un astfel de om şi nici nu aveai voie să-l aduci în prezenţa Lui! EL era Dumnezeul evreilor. Numai al evreilor!

Acum însă, EL este (pentru unii), numai Dumnezeul pocăiţilor. Cu ceilalţi nu trebuie să ai nici un fel de legături! O sfinţenie mai mare decât cea de sus ! Mai sfinţi decât Cel Sfânt ! Este de necrezut le ce culmi spirituale a ajuns omul … sau în ce văi spirituale !

Pentru evreii habotnici, Duhul Sfânt nu era ceva de dorit. Dar cei care nu-L primesc nu au parte de curăţia interioară. Rămân însă cu sfinţenia lor, nesocotindu-I sfinţenia. Au neprihănirea lor, (dreptatea lor, fiindcă dreptate este corect spus).

Şi acest lucru este din cauza prejudecăţilor. În Romani 10: 3 apostolul Pavel spune despre Israeliţi: „ … au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu” dar, în mintea lor, totul era în regulă !

Prejudecăţile din minţile evreilor au fost o piedică pentru lucrarea Domnului. Şi evreii pocăiţi au avut prejudecăţi, şi au avut nevoie de înnoirea minţii. Cei sinceri au fost luminaţi de către Duhul Sfânt (Filipeni 3: 15, 16: „ … dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă”.

În Luca 11 : 36, Domnul Isus a spus: „Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare”. Părerile false, sunt părţile întunecate din viaţa de credinţă! Ele trebuie să fie îndepărtate !

În Biblie avem destule exemple de prejudecăţi, precum şi urmările lor. Un singur exemplu este elocvent. Iacov vorbeşte despre împărţirea oamenilor pe categorii sociale: Bogaţii şi săracii şi comportarea diferită acordată fiecărei categorii.

Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Christos, Domnul slavei, căutând la faţa omului” (Iacov 2: 1). Ei, (ca şi mulţi contemporani de-ai noştri), aveau o măsură dublă. Aveau în ei şi respect şi dispreţ, în funcţie de om, iar Iacov le spune: „Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele ? … Şi voi înjosiţi pe cel sărac ! …” (Iacov 2: 4, 6). „Şi voi …”, adică „Nu este destul dispreţul lumii ?”

Prejudecăţile ne fac rău de cel puţin două ori. Fiindcă în astfel de situaţii, facem păcat prin judecată; în gândire şi facem păcat şi prin comportare. Iar Iacov spune clar:

”… dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat …” (v. 9). A prejudeca, (dacă se poate spune aşa), înseamnă a păcătui. Şi sfatul Domnului prin Iacov este: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El se va apropia de voi … curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită !” (Iacov 4 : 8).

Apropierea de Domnul şi lipirea de El: „ … cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El” (1 Corinteni 6: 17). „Un singur duh”, Duhul Lui, Duhul Sfânt şi omul sfânt, care spune adevărul din inimă, fiindcă în interior nici nu mai are altceva. Aşa ar vrea Domnul să fim şi aşa ne face, cu o inimă curată şi cu o viaţă curată.

Fără judecăţi şi fără prejudecăţi. În viaţa de toate zilele există doar judecători, nu şi prejudecători. Aceştia există doar în lumea interioară, a inimii, (şi deşi ei fac o lucrare dezinteresată, în sensul că nu au nevoie de-o retribuţie pentru ceeace fac), acest rău trebuie să dispară din vieţile celor care îşi spun că sunt ai Lui.